Mariana Pfeiffer, noi dezvăluiri uimitoare despre Anamaria Prodan: ”A avut o relație pasageră cu…”

Publicat: 21 oct. 2021, 09:38 Autor: Maria Apostol Vedete

Mariana Pfeiffer a făcut noi dezvăluiri uimitoare despre când și cum s-au cunoscut, de fapt, Anamaria Prodan și antrenorul Universității Craiova. Dar și la ce „artificii” ar fi recurs impresara pe care Reghecampf a decis să o părăsească și de care a intentat divorț, pentru a-l atrage pe tehnician în mrejele ei.

Anamaria Prodan a făcut, la TV, declarații care mai de care mai emoționante, în legătură cu începutul relației sale cu Laurențiu Reghecampf. A avut ochii în lacrimi și a punctat că nu și-a clădit fericirea pe nefericirea altei femei.

Sexy-impresara a afirmat că „Soarele” a răsărit pe strada ei într-un moment în care mariajul lui nu mai funcționa de ceva timp și nu ea ar fi reprezentat motivul divorțului.

Mariana Pfeiffer, noi dezvăluiri uimitoare

La scurtă vreme după afirmațiile făcute de sexy-impresară, Mariana Pfeiffer, prima soție a lui Laurențiu Reghecampf, dezvăluie cum ar fi stat, de fapt, lucrurile. „Este o minciună faptul că eu, Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan am stat la masă și am discutat! La fel cum, de altfel, este o minciună și faptul că eu și Laurențiu eram despărțiți de doi ani când ei doi s-au întâlnit pentru prima dată. Anamaria Prodan a avut o relație pasageră cu Laurențiu încă de la începutul căsniciei mele. La aproape doi-trei ani după ce ne-am căsătorit. Minte că l-ar fi cunoscut înainte ca eu să mă căsătoresc cu el!”. Mai multe detalii, pe CANCAN.RO.

Reghecampf: ”Am depus actele de divorț”

Reghecampf a spus lucrurilor pe nume, recent, într-un interviu acordat exclusiv pentru CANCAN.RO, în care a anunțat decizia de a divorța.

Vă mărturisesc faptul că este un moment delicat din viața mea. Eu nu mi-am expus niciodată viața personală. Și nu voi proceda altfel nici de acum înainte. Familia este sfântă pentru mine. Până azi, m-am rezumat, ca expunere publică, la cariera construită în fotbal și nu voi înceta să-mi urmez principiile.

Provin dintr-o familie decentă, cu temeiuri creștine, care s-a raportat mereu la Dumnezeu. Nu sunt o persoană conflictuală și nu port niciun război cu nimeni. Vreau doar să precizez anumite lucruri, pentru a nu exista interpretări ulterioare din partea mass-media.

Personal, am depus actele de divorț la capătul unei căsnicii de care nu mă voi dezice vreodată și pledez pentru respectarea opțiunilor personale atât din punct de vedere familial, cât și profesional. Referitor la informațiile prezentate de curând în presă, sunt în măsură să afirm doar faptul că Dumnezeu e peste noi și doar El va decide drumul fiecăruia!”, a mărturisit celebrul antrenor.

 

Publicat: 21 oct. 2021, 09:38 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă
×